Deși Schela de Extracție Moinești era gigantul local, o parte semnificativă a forței de muncă moineștene lucra în localitățile învecinate. Zilnic, mii de navetiști se trezeau la ore imposibile pentru a prinde „cursele convenție” sau trenurile locale plecate din vechea Gară Moinești.
Destinațiile principale erau Platforma Petrochimică Borzești (din Onești) și Exploatarea Minieră din Comănești. Ritmul extenuant al navetei (frecvent câte 2-3 ore pierdute zilnic pe drum) unea oamenii, în vagoane sau autobuze legându-se prietenii de o viață. Prăbușirea acestor platforme după 1990 a trimis mulți dintre acești oameni curajoși pe drumul exilului economic, generând fenomenul diasporei, care acum se reunește anual în luna August, acasă.