Inima fotbalului dintr-un oraș ar trebui să fie stadionul său. O arenă sportivă reprezintă oglinda respectului pe care o administrație locală îl poartă tinerilor săi și cetățenilor care vin să se relaxeze la sfârșit de săptămână. În primăvara anului 2026, Stadionul Municipal Moinești nu mai este un templu al sportului, ci un monument al abandonului, un focar de infecție și un pericol arhitectural, menținut în viață doar din nepăsarea autorităților responsabile cu securitatea construcțiilor.
Incursiune în „peștera” de sub tribuna oficială
Când echipa oaspete ajunge la Moinești pentru un meci oficial, primul șoc este la nivel olfactiv. Reporterii Moinesti.biz au reușit să pătrundă în zona vestiarelor situate sub tribuna principală. Imaginile surprinse acolo sunt de domeniul Evului Mediu sportiv. Pereții sunt tapetați cu straturi groase de mucegai negru, periculos pentru sănătatea respiratorie a oricărui atlet. Vopseaua este scorojită, căzând efectiv peste băncuțele din lemn putrezit pe care jucătorii trebuie să își așeze echipamentul.
Cea mai gravă problemă o reprezintă însă grupurile sanitare. Cabinele de duș sunt un coșmar: ruginite, cu scurgerile înfundate, din care refulează apă insalubră. Mai grav, în 80% din zilele de meci, nu există apă caldă. Centrala termică a stadionului este defectă sau nealimentată cu combustibil de ani de zile. Jucătorii moineșteni și cei adversi, plini de noroi și epuizați după 90 de minute de efort la temperaturi de toamnă sau primăvară timpurie, sunt nevoiți să se spele pe sfert, aruncând pe ei apă rece încălzită vag în sticle de plastic puse la soare. Este o umilință pe care niciun om nu ar trebui să o îndure într-o instituție susținută din bani publici.
Infrastructura exterioară: Tribune crăpate și garduri periculoase
Ieșind din bezna vestiarelor, situația nu este cu mult mai bună. „Terenuri de fotbal amenajate” este o expresie inexistentă în vocabularul Primăriei Moinești, care deține și administrează legal acest complex sportiv. Gazonul terenului principal este un amestec de pământ bătătorit, buruieni și petice de iarbă tunsă neuniform. Sistemul de drenaj a cedat de mult; la prima ploaie serioasă, terenul se transformă într-o mlaștină impracticabilă.
Tribunele reprezintă un risc iminent de accidentare pentru spectatori. Structurile de beton de la tribuna a doua sunt brăzdate de fisuri adânci, în care a crescut nestingherit vegetația. Scaunele din plastic (cele care nu au fost încă smulse sau vandalizate) sunt decolorate de soare și casante. Gardul împrejmuitor care separă spectatorii de teren este ruginit, plin de sârme ieșite în afară care ar putea răni grav un copil neaten.
Cine răspunde pentru această rușine?
Administrarea stadionului aparține exclusiv autorității publice locale (Primăria și Consiliul Local), care i-a dat baza în folosință CSM-ului. Totuși, de peste 10 ani, nu s-a alocat nici măcar un proiect serios de reabilitare termică, sanitară sau structurală a bazei sportive. Banii bugetați s-au dus doar pe salarii administrative și „cârpeli” făcute de mântuială înaintea vreunei inspecții județene superficiale.
Absența oricăror alte terenuri sintetice de antrenament omologate în oraș (cu excepția câtorva „baze” private extrem de scumpe) face ca toți copiii din Moinești să joace fotbal printre cioburi, pe un stadion municipal care stă să cadă. Este o radiografie perfectă a respectului pe care politicul îl are față de sport: promisiuni gigantice în campaniile electorale, urmate de dușuri cu gheață și vestiare cu igrasie în viața reală.