Odată cu plecarea masivă a tinerilor la muncă în străinătate, Municipiul Moinești și comunele din Valea Trotușului se confruntă cu o dramă demografică tăcută: îmbătrânirea accelerată și abandonul vârstnicilor. Sistemul de stat, depășit și subfinanțat, nu oferă suficiente locuri în căminele publice pentru bătrânii care nu se mai pot îngriji singuri. Acest vid social a fost speculat cu o cruzime înfiorătoare de o rețea locală care a înființat o adevărată industrie a „lagărelor” private: azile de bătrâni clandestine, funcționând în case obișnuite, fără autorizații, fără personal medical, dar cu profituri uriașe garantate din confiscarea pensiilor.
Casele groazei, ascunse în spatele unor garduri înalte
O investigație de amploare a redacției Moinesti.biz a vizat mai multe imobile din cartierele periferice (Lucăcești, Văsâiești) și din localitatea limitrofă Poduri. La o privire superficială, par a fi vile mari, cu porți închise cu lacăt și garduri opace. În realitate, în interiorul unei singure case cu patru camere sunt înghesuiți până la 15 sau 20 de bătrâni. Nu există rampe de acces, nu există paturi de spital, ci doar saltele așezate direct pe podea sau paturi supraetajate improvizate.
Mărturiile obținute sub protecția anonimatului de la o fostă îngrijitoare, angajată la negru, descriu un peisaj al degradării umane absolute. „Nu aveam voie să chemăm ambulanța decât dacă cineva intra în stop cardiac. Majoritatea bătrânilor sufereau de demență sau Alzheimer. Pentru a nu face gălăgie noaptea, patronul ne punea să le zdrobim în mâncare somnifere puternice obținute pe sub mână de la farmacii. Nu erau spălați cu săptămânile, iar mirosul de urină era insuportabil. Mâncarea consta într-o zeamă lungă de cartofi de două ori pe zi”, a relatat sursa noastră.
Complicitatea asistenților sociali și circuitul banilor
Cum ajung bătrânii în aceste veritabile centre de exterminare lentă? Rețeaua este susținută din interiorul instituțiilor statului. Asistenți sociali din cadrul primăriilor locale identifică vârstnicii singuri, care dețin pensii bune sau apartamente, și ale căror familii sunt plecate în Europa de Vest. Rudele disperate sunt contactate și li se recomandă un „cămin privat excelent, în regim familial”.
Odată internați, bătrânilor li se confiscă cardurile bancare și taloanele de pensie. Patronii azilelor clandestine încasează pensiile direct (uneori folosind procuri notariale obținute abuziv de la persoane fără discernământ clar). La familiile din străinătate ajung doar fotografii regizate, făcute în singura cameră curată a casei. Când un bătrân decedează – adesea mult mai repede decât ar fi fost normal, din cauza neglijenței medicale – medicul de familie, complice al rețelei, semnează certificatul constatator de deces fără a cere autopsie, trecând rapid peste cauzele reale, cum ar fi malnutriția sau escarele infectate.
Instituțiile de control, oarbe și surde
Funcționarea acestor azile timp de ani de zile în inima comunității moineștene nu ar fi fost posibilă fără un pact al tăcerii. Deși vecinii sesizează frecvent Poliția Locală din cauza țipetelor sau a mirosului, intervențiile sunt rare. Direcția de Sănătate Publică (DSP) și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) acționează greoi, invocând faptul că aceste centre nu figurează în registrele oficiale și, teoretic, sunt doar „persoane fizice care găzduiesc prieteni”.
Atunci când controalele se produc în sfârșit, informația este adesea „scursă” în prealabil, iar bătrânii sunt mutați rapid noaptea cu microbuze de marfă spre alte imobile din rețea. Lipsa unei legislații dure care să incrimineze penal cazarea multiplă a persoanelor vulnerabile fără autorizație transformă aceste azile clandestine în cele mai profitabile și inumane afaceri locale, lăsând bunicii comunității să se stingă în tăcere, izolare și agonie.