Imediat după ororile războiului, o nouă calamitate a îngenuncheat regiunea. Anii 1946 și 1947 sunt cunoscuți în istorie pentru seceta extremă și Marea Foamete care a lovit necruțător Moldova, inclusiv comunitățile rurale din jurul Moineștiului.
Pământul crăpat nu a mai rodit, iar cotele de cereale impuse de armata sovietică de ocupație au lăsat hambarele goale. Sărăcia a atins cote inimaginabile: oamenii mâncau turte din lobodă, coajă de copac și jir. Gara din Moinești a fost martora „Trenurilor Foamei” – garnituri de marfă pe care se urcau zeci de mii de moldoveni disperați, călătorind pe acoperișul vagoanelor spre Oltenia sau Banat în speranța că vor putea schimba haine sau covoare pe un pumn de mălai. A fost un exod al durerii care a lăsat traume trans-generaționale profunde.