Înainte ca orașul să fie plin de reprezentanțe auto și de mașini străine fiabile (conduse și de actualele flote de taxiuri), parcul auto moineștean era dominat de Dacia 1300 și 1310. O caracteristică a acestor vehicule era nevoia constantă de întreținere, ceea ce a dat naștere fenomenului mecanicilor de cartier.
Sâmbăta și duminica, parcările dintre blocuri arătau ca niște ateliere în aer liber. Bărbații se strângeau în jurul capotelor ridicate, reglând platini, schimbând curele de ventilator sau suflând jicloare. Cei mai pricepuți dintre vecini deveneau adevărate legende locale, fiind chemați la orice oră să pornească un motor înecat. Această solidaritate de garaj a dispărut treptat odată cu mașinile cu injecție electronică, lăsând în urmă doar amintirea mâinilor mereu pătate de ulei și a portbagajelor pline cu piese de schimb.