O filă tragică din istoria Moineștiului s-a scris în noaptea Marelui Incendiu din 1894. La acea vreme, majoritatea caselor, hanurilor și prăvăliilor din zona centrală a târgului erau construite din lemn, cu acoperișuri de șindrilă, iar multe depozitau butoaie cu petrol și gaz lampant.
Un foc izbucnit neglijent la o brutărie s-a extins cu o viteză terifiantă, alimentat de vânt și de materialele extrem de inflamabile. Până dimineața, inima comercială a orașului fusese redusă la un morman de cenușă. Deși tragedia a adus la sapă de lemn numeroase familii de negustori, ea a reprezentat și un moment zero al urbanismului: reconstrucția s-a făcut folosind cărămidă și piatră, impunându-se primele reguli stricte de prevenire a incendiilor pe Valea Trotușului.