Performanța sportivă nu începe în minutul 1 al meciului, ci din momentul în care echipa pleacă de la stadion. Pentru a juca la un nivel competitiv, corpul unui fotbalist are nevoie de confort, spațiu pentru relaxare musculară și o stare de spirit adecvată. Vorbind direct, cu subiect și predicat: jucătorii de la CSM Moinești sunt tratați, în deplasări, mai rău decât navetiștii de pe rutele județene. O analiză a infrastructurii de transport a clubului susținut din bani publici scoate la iveală o schemă clasică de devalizare: refuzul intenționat de a achiziționa un autocar propriu pentru a justifica direcționarea banilor către firmele private de transport afiliate politic.
Realitatea cruntă: Microbuze vechi, genunchi la gură și fără aer condiționat
Deși echipa reprezintă un municipiu întreg, CSM Moinești nu deține în proprietate niciun autocar adecvat pentru transportul lotului de seniori sau al echipelor de juniori. Când echipa are meci în deplasare (uneori la distanțe de sute de kilometri, dacă joacă în ligile superioare județene sau regionale), jucătorii, împreună cu antrenorii și echipamentul medical, sunt înghesuiți în microbuze de 16-20 de locuri, adesea închiriate la mâna a doua.
„Făceam deplasări de 3-4 ore vara, în dube fără aer condiționat. Stăteam cu genunchii la gură și cu gențile cu echipament pe culoar sau în brațe, pentru că portbagajul era prea mic. Când coboram la stadionul adversarilor, aveam picioarele amorțite și spatele blocat. Trebuia să intrăm pe teren să jucăm 90 de minute, dar noi eram deja epuizați doar din drum. E o bătaie de joc la adresa efortului nostru”, ne-a declarat revoltat un fost titular al echipei moineștene.
S-au alocat bani? Da, dar au fost tocați pe „servicii de închiriere”
Revolta cetățenilor și a jucătorilor este cu atât mai justificată cu cât răspunsul oficial – „nu am avut bani de autocar” – este o minciună grosolană. Studiind execuțiile bugetare ale Primăriei Moinești și ale Clubului Sportiv Municipal din ultimii zece ani, observăm că la capitolul „Transport și deplasări competiționale” s-au scurs zeci, uneori sute de mii de lei anual.
Dacă administrația ar fi avut o viziune sportivă reală, banii alocați pentru transport într-un singur sezon ar fi fost suficienți pentru achiziționarea unui autocar second-hand de generație nouă, confortabil, personalizat cu sigla orașului, care ar fi rămas în patrimoniul clubului zeci de ani. De ce nu s-a făcut acest lucru? Pentru că achiziția unui bun fix oprește robinetul decontărilor lunare nesfârșite.
Firmele de casă și tarifele supraevaluate
Sistemul funcționează exclusiv în avantajul băieților deștepți din transportul județean. Contractele pentru deplasările echipei sunt externalizate prin atribuiri dubioase (adesea achiziții directe pe SEAP) către două-trei firme de transport persoane din zonă, cunoscute pentru legăturile strânse cu anumiți consilieri locali și lideri politici.
Facturarea se face la tarife pe kilometru adesea supraevaluate, pretextându-se „necesitatea disponibilității în weekend”. Banii orașului se topesc factură cu factură, conturile firmelor de partid se umflă, iar fotbaliștii continuă să meargă la meciuri ghemuți în scaune rupte de dube. Cât timp conducerea clubului se deplasează la aceleași meciuri în autoturismele proprii confortabile, având benzina decontată, lipsa unui autocar pentru echipă nu va fi niciodată considerată o urgență administrativă la Moinești.