Pentru a înțelege pe deplin istoria prelucrării lemnului pe Valea Trotușului și a Tazlăului, trebuie să privim înapoi la începutul secolului XX. În acele vremuri grele, transportul trunchiurilor masive de brad și fag coborâți din păduri se făcea exclusiv pe apă, prin plutărit.
Pe malurile apei funcționau zeci de mori de apă și gatere primitive acționate hidraulic, care transformau trunchiurile în scânduri gata de export. Meșteșugul plutașilor era unul extrem de periculos, viața lor depinzând de capriciile și viiturile apelor. Odată cu dezvoltarea căilor ferate și, ulterior, a drumurilor naționale, plutăritul a dispărut complet, rămânând doar în paginile de istorie locală ale Moineștiului.