La începutul secolului al XIX-lea, extracția de petrol la Moinești se făcea la suprafață, cu găleata. Din acest meșteșug s-a născut o profesie unică și pitorească: cea de găzar.
Găzarii erau comercianți ambulanți care încărcau „păcura” (țițeiul brut) în butoaie mari de lemn, fabricate de dogarii locali, și porneau cu căruțele prin toată Moldova. Cu hainele îmbibate de mirosul puternic de țiței, ei vindeau licoarea neagră țăranilor. Petrolul era cumpărat la litru pentru a unge osiile căruțelor, pentru lămpile de iluminat, dar și pe post de medicament veterinar empiric pentru vindecarea râiei la ovine. Acești găzari au fost primii „agenți de vânzări” ai unei industrii care, doar câteva decenii mai târziu, avea să capete proporții globale.