Dacă astăzi administrația locală investește masiv în autobuze electrice silențioase, peisajul sonor al Moineștiului în deceniile trecute era dominat de zgomotul motoarelor grele. Mii de tone de țiței extras zilnic trebuiau transportate către marile rafinării din țară.
În lipsa unor magistrale complexe de conducte, convoaie nesfârșite de cisterne traversau orașul și Valea Trotușului, lăsând în urmă un miros specific de combustibil și solicitând la maximum infrastructura rutieră. Acesta a fost motivul principal pentru care, odată cu privatizarea industriei extractive, primăria a trebuit să atragă fonduri guvernamentale pentru o asfaltare generală și reabilitare a tramei stradale afectate de transportul greu.